Curățenia De Primăvară, Trucuri, Sfaturi Si Soluții

O dată cu venirea primăverii, cu reînvierea naturii și cu apariția soarelui în viața noastra vine momentul în care trebuie ca fiecare gospodină să își organizeze eficient timpul pentru curățenia de primăvară, pentru a da și casei acea nouă reîmprospătare a atmosferei

Indiferent de timpul pe care îl alocăm curățeniei generale, unul dintre cele mai importante lucruri și stări pe care ajungem să le simțim la terminarea curățeniei generale este creșterea bunei dispoziții și a unei stări de bine și de asemenea se poate spune că are asupra corpului efectul exercițiilor fizice, eliminând stresul și determinând eliberarea de endorfine, hormonul fericirii. Deci ar trebui să începem să ne gândim la curățenie, nu ca la un lucru greu și enervant ce nu poate fi evitat, ci la o muncă ce ne eliberează de stresul acumulat.

Organizarea și planificarea eficientă

Pentru început trebuie să faci un plan, să stabilești de unde începi și unde termini și să te hotărăști dacă o să folosești produse cumpărate din comerț sau o să îți prepari propriile soluții, care de altfel sunt mult mai naturale și mai prietenoase cu mediul înconjurător și nu au efecte adverse, mai ales în cazul în care ai pe lângă tine și copiii mici.

Atunci când vorbim de curățenia generală de primăvară trebuie să stabilești dacă îți dorești ceva radical, în totalitate, adică să includă și zugrăvit, dat cu vopsea pe lemnăria din casă, curățenia generală în fiecare sertar și dulap din casă cu aruncarea obiectelor inutile, vechi sau cele pe care nu le-ai folosit decât foarte rar sau chiar niciodată sau dorești doar să speli geamurile, să cureți covoarele și să cureți de praf fiecare colțișor al casei.

Mai trebuie să stabilești cum îți vei organiza timpul , cât vei aloca pentru fiecare încăpere a casei sau vei hotărî să începi și să duci la bun sfârșit totul fără o planificare în prealabil. Unii te sfătuiesc să începi cu ce e mai ușor, cea mai mică și ușor de curățat încăpere, dar eu te sfătuiesc să începi cu ce e mai greu, pentru că spre final puterile se împuținează și atunci e bine să lași ce e mai ușor pentru sfârșit.

Soluții pentru curățenie preparate în casă

     Dacă decizi să nu cheltui bani pe soluțiile de curățenie din magazine, cu mulți mai puțini bani poți cumpăra tot ceea ce ai nevoie pentru a prepara aceste soluții acasă, acestea având avantajul că ingredientele nu sunt toxice, rețetele sunt simplu de preparat iar ele sunt la fel de eficiente precum cele cumpărate din comerț.

Dintre cele mai utilizate soluții pentru curățenia în casă, se pot pregăti următoarele:

  • Soluția pentru geamuri, se face într-un recipient cu pulverizator și se face din o parte apă, patru părți oțet din vin și câteva picături ulei esențial. Se poate folosi atât pentru geamuri, cât și pentru oglinzi.
  • Soluție pentru spălarea frigiderului, se prepare dintr-o cană de apă caldă la care se adaugă 2 linguri bicarbonat de sodiu, zeama de la o lămâie și câteva picături de ulei esențial. Aceasta curăță și reîmprospătează frigiderul, eliminând de asemenea mirosurile neplăcute.
  • Spray pentru mobilă, se pregătește într-o sticlă cu pulverizator dintr-o parte oțet și o parte ulei vegetal( floarea soarelui, ulei de măsline). Se pulverizează pe mobilă și se șterge cu o cârpă din bumbac.
  • Balsam de rufe, se face din două părți oțet, două părți bicarbonat și o parte apă. Înainte de fiecare utilizare se agită recipientul bine și se folosește la fel ca balsamul de rufe din comerț
  • Soluție pentru cuptorul cu microunde, se amestecă o parte apă, o parte bicarbonat de sodiu și câteva picături de detergent de vase. După ce se curăță cu această soluție, pe pot pune la fiert pentru câteva minute intr-un bol cu apă și câteva felii de lămâie, totul pentru a reîmprospăta și a elimina mirosurile neplăcute.
  • Eliminarea mucegaiului, se poate face cu o pastă obținută din bicarbonat de sodiu și apă oxigenată. Amestecul se întinde pentru câteva minute pe zonele cu mucegai, apoi se șterge.
  • Soluție pentru parchet, se prepară din apă( șase litri), jumătate de ceașcă de oțet și câteva picături de ulei esențial. Parchetul va arăta curat, ca nou, iar camera va fi reîmprospătată
  • Soluție pentru curățarea covorului, se va face din o parte apă, o parte oțet și sare. Soluția se pulverizează pe covor și se freacă cu ajutorul unei perii moi.

      În cazul în care locuiești la casă cu grădină, lucrurile se complică puțin pentru că urmează să faci și aici curățenia de primăvară:

  • Să tai ramurile și extremitățile arborilor, pomilor fructiferi și trandafirilor
  • Trebuie să strângi gunoiul adunat peste iarnă
  • Curățat mobilierul de grădină și ghivecele cu flori
  • Te ocupi de afânarea solului unde a apărut prima verdeață

Indiferent de timpul pe care îl aloci curățeniei de primăvară în casă și grădină, trebuie să știi că așa se va îmbunătăți și starea de sănătate a celor din casă și primăvara nu va fi doar afară, ajunge și în casele și sufletele noastre.